Impartaseste cu Social Media

Impartaseste cu Social Media

ECOAQUA SA CALARASI SE PREGATESTE DE SEMNAREA PROIECTULUI POIM

13.03.2019 postat


In cadrul unei conferinte de presa, Cezar Neagu, directorul Ecoaqua SA Calarasi a atacat problema semnarii contractului de mare anvergura pe fonduri POIM.
Directorul Cezar Neagu e nemulțumit că sunt ținuți în loc de hîrtii și proceduri care sunt mult prea complexe. De doi nu s-a semnat cu UE niciun proiect. Doar Constanța ar fi semnat proiect POIM, pe intern, dar nu e agreat și de responsabilii europeni ai proiectului. Turda, după ce a semnat intern, ar fi fost respins. Ecoaqua Călărași are specialiștii proiectului derulat anterior.
S-a ajuns la a 5-a revizie a Studiului de Fezabilitate, suma proiectului a fost restrânsă de la 326 milioane euro la 260 milioane euro, prin căderea unor localități mici neeligibile cu câteva zeci de locuitori.
Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 şi în acord cu Cadrul Strategic Comun şi Documentul de Poziţie al serviciilor Comisiei Europene.